Inca doua saptamani de depus cereri de fonduri pentru impăduriri
Termenul pentru depunerea cererilor de sprijin pentru accesarea Schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” s-a prelungit până la data de 17 noiembrie 2017. Banii se acordă pentru înființarea efectivă a plantaţiilor forestiere, care acoperă şi costurile de elaborare a proiectului tehnic de…
Concordia: 20.000 de lei pentru sase spectacole
Organizația Umanitară CONCORDIA a implementat în perioada august-noiembrie proiectul „Tinerii și comunitatea”, finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului cu suma de 19.786 lei. Beneficiarii proiectului au fost reprezentați de 30 de tineri din București și Ploiești, cu vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani, afectați de probleme sociale care…
45 de magazine din 45 de scoli, controlate de Politia Locala Ploiesti
Poliția Locală Ploiești prin Serviciul Control Comercial a organizat, în perioada 16 octombrie - 3 noiembrie 2017, acțiuni de verificare a modului de respectare a legislației în activitatea societăților comerciale care prestează servicii de alimentație publică în incinta și în apropierea instituțiilor de învățământ primar, gimnazial și liceal de pe…
Nou termen la Tribunalul Prahova în dosarul Hidro Prahova
Cererea de arestare preventivă pentru Sebastian Ghiţă a fost amânată. Tribunalul Prahova a stabilit noul termen pentru 15 iunie, dată la care Ghiţă va fi audiat prin videoconferinţă, potrivit Mediafax. Cererea de arestare preventivă a fost făcută în dosarul denumit “Hidro”, în care Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, este…
"Stenogramele contin replici care nu imi apartin". Vezi cine spune asta
Comunicat de presă Ca urmare a apariției în anumite publicații a unor afirmații care mă vizează, potrivit cărora am făcut anumite afirmații despre diverși oameni politici sau magistrați, în cadrul unei discuții prin intermediul unei aplicații de telefon, țin să aduc la cunoștința opiniei publice câteva aspecte. Parte din acele…
"Nu platiti factura Rosal", sugereaza primarul Ploiestiului
Comunicat de presa / Primaria Ploiesti / Precizări importante cu privire la introducerea pe facturi a taxei de mediu. "Operatorul de salubritate a introdus în facturile emise către populație contravaloarea taxei de mediu cu retroactivitate începând de la data de 1 ianuarie 2017. Cu acest prilej, mă văd nevoit să…
Citeşte mai mult ...
Pagina 19 din 155